Nu sunt fana mass-urilor pe YM! daar.. unele chiar mă amuză
Următoarea glumă am primit-o via GEKO [mulţumesc ]
“Tată, cum am am apărut eu pe lume?? Tata zice: – Băăh fiule, cred că într-o zi tot ai să afli! Hai să-ţi spun pe limba ta. Păi, eu şi cu maică-ta într-o zi am intrat într-o cameră de chat a Yahoo-ului. Am aranjat apoi o întîlnire via e-mail cu maică-ta şi ne-am întîlnit într-un internet cafe virtual. Ne-am strecurat într-o cameră privată, unde maică-ta a fost de acord cu un download din hard-ul meu. Imediat ce eram gata de upload, am descoperit că nici unul dintre noi nu folosise firewall-ul şi fiindcă deja era prea tîrziu să dăm delete, nouă luni mai tîrziu a apărut un mic popup care a ţipat din toţi rărunchii: – You`ve Got Mail !!!! ”
What can I say? Decât să băgăm la căpuşor.. că de acuma aşa trebuie să vorbim cu copii din ziua de azi
Pentru că m-am săturat de arhi-cunoscutele mass-uri gen “care îmi zice un film fain” şi alte derivate de acelaşi gen.. vă invit să bagaţi acolo la bookmarks următoarea adresă: click aici
P.S.1: Recomand cu încredere site-ul.
P.S.2: Nu, nu m-au pus cei de la site să le fac reclamă. O fac pentru cei care nu ştiu să folosească un search pe Google sau alt motor de căutare
De vreo două post-uri tot scriu despre copilărie.. [ aici şi aici ] De ce? Păi.. nici eu nu ştiu Probabil pentru că merg în orice hipermarket şi mă mir de copii care aruncă cu atâta scârbă bucurie caiete de matematica, de română, biologie şi alte materii în cărucioare. Peste 2 săptămâni începe şcoala.
Pentru mine, vacanţa se prelungeşte până în octombrie [Happy me!]. Dar.. mă apucă nostalgia când mă gândesc la colegii din şcoala generală.. din liceu.. năzbătiile noastre de prin pauze [ şi din ore ]
Nostalgia mea a crescut şi mai mult când am intrat într-un magazin şi am văzut dulciurile mele preferate când eram mică: M&M’s
Recunosc.. sunt un copil.. şi voi rămâne mereu un copil.
Într-un post anterior vorbeam despre copilărie. Ei bine, mi-am adus aminte de o piesă de acum câţiva ani care prezenta foarte frumos copilăria noastră.
Remember Dagga – Cum am crescut?
“Am alergat odata cu timpul
Si mi-a fost dat sa aleg cununa de lauri
Si as fi smuls-o cu jind sperand sa-i tac ritmul
Dar m-am lasat incurcat de o mana de valuri”
“Ti-aduci aminte cum am crescut pe strada noastra
Cand mama ne striga de la fereastra
Noi ne stricam de ras, furam sifoane din plasa
De la vreo baba grasa”
“Subsemnata, vă aduc la cunoştinţă demisia irevocabilă din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv.
După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu creta colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stres-ul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă.
Vreau să fiu mândră de trotineta mea cea roşie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.
Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca.
Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel.
Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa decât de puţinele lucruri pe care le ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam.
Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.
Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă. :(
Am aflat despre mame denaturate, care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru nişte bani în plus.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade?
Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotravită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului “Speranţa”, navigând cu “Toate pânze sus”.
Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericită!
Îmi iau angajamentul că nu o să-mi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.
Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu întrebată: “Ce-o să te faci când o să creşti mare?”, deoarece acum ştiu: vreau să fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane.
Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu părul grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemanarea lui Dumnezeu.
Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau sa cresc MIC!”
Textul nu-mi aparţine dar.. cam are dreptate nu? Şi, ca să fiu în ton cu textul de mai sus, vă rog să vă clătiţi ochişorii cu un clip pe care îl ştiţi cu siguranţă
P.S.1: Ideea acestui post mi-a venit după ce am asistat la botezul nepoţelei. Cât de firavi pot fi copii mici.. cât de inocenţi.. cât de scumpi..
P.S.2: Îmi dau lacrimile când mă gândesc că scumpa mea copilărie e pe sfârşite şi voi intra cât de curând în viaţa grea.. cea a unui adult [deşi pentru unii voi rămâne mereu acel “tweety mic albăstrui, zglobiu şi vesel” ]
Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.Accept cookie-uriDetalii
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.