Am să vorbesc acuma din perspectiva unei persoane păţite. Deşi am fost avertizată de ArTiStul acuma câţiva ani că ceea ce voi face nu îmi va aduce multe beneficii, nu am vrut să-l cred şi nu m-am lăsat răpusă de vorbele lui. Ştiu, încăpăţânarea mea e mare 
Acuma, după vreo 2 anişori, ajung la vorba lui [dar să nu-i spuneţi].
În primul an de facultate, am fost membru activ într-o organizaţie studenţească din cadrul USV, mi-am luat şi diplomă pentru asta. Am ajutat cu drag la toate proiectele ivite, am sărit mereu în ajutorul colegilor, am participat la training-uri, am ajutat la organizarea unei olimpiade, am muncit mult pentru a derula împreună cu oameni valoroşi proiecte valoroase.. toate până în momentul în care am cedat. Psihic. Nu mai puteam. Toată lumea trăgea de mine în toate părţile, nu mai reuşeam să fac faţă tuturor. Mi-am neglijat şi prietenul în acea perioadă şi îmi pare rău :( Am lăsat-o mai moale cu voluntariatul ăsta.
Tot în perioada mea de “cedare psihică” s-a schimbat şi conducerea organizaţiei. Da, am renunţat la a mai face voluntariat. Nu mi-au convenit cele impuse pentru că, la urma urmei, voluntariatul trebuie să fie ceva făcut din plăcere, nu să ţi se impună.
ONG-ul respectiv [nu dau nume, pentru că mai am totuşi un pic de respect faţă de unele persoane] are şi un site. Site ce conţine numele membrilor actuali şi alumni [cei care au ajutat]. Guess what? Nici acum, după mai bine de un an de zile, nu apar nicăieri. Ce ar trebui să-mi demonstreze asta? Că nu am fost decât un măgăruş pentru ei? Că nu am reprezentat nimic? Că NU am făcut nimic pentru binele organizaţiei? Îmi pare rău că s-a ajuns aici dar observ că nesimţirea unora nu are limite.. Păcat de acea perioadă..
Teoretic, tinerii care aleg calea unui ONG studenţesc aleg o pasiune. Pasiunea de a schimba ceva în bine, pasiunea de a fi voluntar şi de a ajuta. Câştigi înainte de toate prieteni, apoi experienţă, încredere în sine şi găseşti calea spre un viitor mai bun pentru comunitatea din care faci parte.
P.S.: Nu vreau ca numele meu să apară pe respectivul site. Aici e vorba mai mult de respectul faţă de un om!
Urat si-ntradevar dezamagitor dar ai iesit c-o lectie bine invatata…
@ alina: da, mi-am invatat lectia dar ce a fost mai frumos e ca tocmai am aflat cine a fost impotriva mea.
[…] credeţi. Am avut parte în seara asta de o discuţie foarte drăguţă cu cineva care l-a deranjat articolul anterior. Cât de tare? Ahh.. destul, o să vedeţi imediat. Nu am de gând să cenzurez numele sau ceva […]
Asa fac toti bulangii cand vad ca esti bun si faci treaba multa si buna: trag de tine pana te omoara, tu trebuie sa le faci pe toate (chiar si treburile lor) ca, doar nu-i asa, “tu esti ala bun, destept, priceput la toate”. Eu in momentul in care vad ca se trage prea mult de mine si mi se mananca mai tot timpul cu tot felul de treburi (care trebuiau sa fie ale altora) ma retrag in secunda doi si poa’ sa ma roage ei si in genunchi sa revin ca nu mai revin.
Eu as zice sa le bati un pic obrazul tipilor cu pricina, scriindu-le un e-mail prin care le “reamintesti” cine ai fost pentru ei. Nu vor sa recunoasca…asta e…raman niste nesimtiti (ca nu gasesc alt calificativ pt astfel de persoane). Si…ar trebui sa dai numele ONG-ului ca noi sa stim sa nu ne implicam cumva in activitatea lor (si poate sa povestim si altora despre experienta ta sa nu zica ca nu au fost avertizati inainte de “buba”
. Doar zicand ceva rau de ei PUBLIC (si dand numele lor) se vor simti sa iti multumeasca in genunchi, pentru ca doar, na, nu isi pot permite sa le patezi imaginea, nu ca le-ar pasa de tine…
@ gothik12: daca esti rau, nu e bine, ca te eticheteaza drept golan/nesimtit, etc. Daca esti prea bun, tot nu e bine pentru ca esti luat drept magarus. Niciodata nu va exista o cale de mijloc, din pacate..
Si da, le-am intors spatele in mijlocul unui eveniment si nu au mai stiut de mine. Nu s-au sinchisit macar sa ma sune sau sa ma caute ca sa ma faca sa imi schimb parerea. Asta cred ca spune deja destul despre conceptia lor.