Draga blog,
Nu stiu daca o sa ma mai vrei pe aici, dar eu vreau sa ma destainui putin fata de tine. Nu de alta, dar presimt ca esti singurul care ma poate intelege chiar si in mijlocul noptii.
Zi si tu, de cate ori ai vrut sa-ti dai “demisia” din functia de blog personal al meu? De cate ori ai simtit ca iti vine sa iesi din calculator/server si sa ma pocnesti? De cate ori ti-a venit sa-mi spui ca sunt o proasta ca uit sa te mai bag in seama scriind un articol, despre orice?
Sper ca, macar tu, sa ma intelegi ca nu pot fi un robot, nu pot face n lucruri deodata, nu pot sa fiu tot timpul cu zambetul pe buze, nu pot fi la latitudinea tuturor din jurul meu.. Gresesc oare cu ceva daca incerc sa-mi fac un viitor la varsta asta? Daca incerc sa multumesc pe 90% dintre cei din jur, asta inseamna ca trebuie sa fiu luata de fraiera? Daca folosesc cuvantul “nu” fata de cineva drag, asta inseamna ca trebuie sa am mustrari de constiinta sau trebuie sa fiu calcata in picioare?
Stiu, sunt intrebari la care ar trebui sa am eu raspuns, dar din pacate, nu mai pot, ba nu, nu mai vreau sa pot sa le fac eu pe toate! Am atatea planuri, vise, idei pe care vreau sa le pun in practica, dar nu mai pot. Simt cum puterile mi se scurg incet incet in fiecare zi si nu mai exista nimeni care sa ma sustina.. Tu, te-am plictisit sau ma mai pot baza pe tine in continuare? Esti atat de tacut, te intelegi bine cu toata lumea prin comentarii.. eu de ce nu pot fi asa?
De ce trebuie sa fac aceleasi lucruri zilnic si totusi sa mi se reproseze ca nu fac destul din anumite puncte de vedere? Uite la tine: stai gol golut aici cu saptamanile si nimeni nu-ti zice nimic de rau.. de ce nu o fi asa si in viata reala?
Uite la mine, intrebari filozofice la 2 noaptea.. zi si tu: cum ma poti suporta asa? Altii nici nu ar fi vrut sa ma auda, ar fi zis ca iar ma plang, ca daca as fi fost ca ei eram departe.. Yeah right!
Of, draga blog, sper sa ma mai suporti si cu alte ocazii.. s-ar parea ca esti singurul care stie sa ma asculte pana la capat fara a ma judeca (prea aspru..)
A ta autoare suparata (momentan) pe toti cei din jurul ei, Suzy..
[…] “Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti avânturile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi, apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… şi apoi să râzi!“. […]