Tag-Archive for » acasa «

Craciun Fericit!

Uneori am impresia că cele mai grele articole de scris pentru blog sunt legate de sărbători. Nu-mi place să dau Copy/Paste de pe internet la diferite mesaje aşa că am încercat de fiecare dată să fiu cât mai inventivă.

Sunt sigură că deja v-aţi făcut lista pentru Moş, că aţi cerut vrute şi nevrute. Eu una, de vreo lună de zile, îmi tot doresc să ajung “acasă”.. acel loc unde mi-am lăsat familia, prietenii, amintirile.. acel loc unde mă voi întoarce mereu chiar dacă viaţa mă va duce unde va vrea. Deşi colegii de servici m-au înveselit cu diverse cadouri de la Secret Santa [apropo, unul din cadouri a fost un pahar maaaare cu suc natural din kiwi si portocale. Nu mă întrebaţi cum a reuşit persoana respectivă să-l facă, dar a fost deliciiiios love struck ] nimic nu a putut compensa dorul de casă..

Oh well, ca să termin articolul pe un ton optimist,vă urez ca fiecare secundă pe care o petreceţi, fiecare acţiune pe care o întreprindeţi, fiecare persoană pe care o întâlniţi, fiecare zâmbet pe care îl oferiţi, să fie din inimă şi să vă ajute în dobândirea celui mai de preţ bun în căutarea căruia suntem, conştient sau inconştient, fiecare dintre noi – fericirea. Şi, mai ales în această perioadă, să nu-i uitaţi pe cei dragi, cei de lângă voi.

Sărbători Fericite! big hug

Un sfarsit, dar un nou inceput :)

whatcha doinE ciudat cum unii oameni te etichetează imediat atunci când pleci pentru câteva luni pentru pentru a lucra în alt oraş decât cel natal.

Ţi se pune o “etichetă” pe care scrie “a uitat de unde a plecat” fără să ştie câte zile ai stat închis în casă pentru că nu aveai cu cine ieşi în oraş, câte săptămâni ţi-au trebuit ca să te obişnuieşti cu colegii de la servici sau oamenii din jurul tău. Dar ei nuuu, ei cred că i-ai lăsat pe toţi de acasă pentru că acolo ţi-e bine. Nimănui nu e bine departe de casă! asta s-o ştiţi de la mine.

În 3 luni de zile, m-am maturizat cât pentru 3 ani. Am avut un şoc extraordinar când am ajuns pentru prima dată acasă [“acasă” din Bucureşti] şi a trebuit să-mi fac singură de mâncare, şi nu doar pentru mine. Deah, mama nu mai era aici, era doar vocea ei la telefon care îmi zicea grijulie: “nu uita de aia!”, “fă aia!”.

Ca să nu mai zic de şocul pe care l-am avut când am intrat pentru prima dată în bancă, unde am avut un fel de interviu cu Gina L. Îmi venea să nu-mi mai las prietenul să plece, mă simţeam de parcă mă duceam singură în gura lupului. Ce am făcut, ce n-am făcut, am trecut de mini-interviu şi am ajuns într-o cameră enormă cu o mulţime de oameni noi. Nu cunoşteam pe nimeni, eram singură împotriva tuturor.. Tiptil, tiptil, am prins curaj şi am început să interacţionez. Ciudat, nimeni nu se comporta mai diferit faţă de mine pentru că eram din Suceava [din ce circulă pe net şi se poate vedea şi prin atitudinea unora, unii bucureşteni nu prea îi agrează pe cei din “provincie“].

hugsNiciodată în cele 3 luni de zile nu am auzit o vorbă rea adresată celor care nu erau din Bucureşti şi asta nu poate decât să mă bucure. De ce? Pentru că mi-am dat seama că am dat peste nişte oameni deosebiţi, care nu fac niciun fel de discriminare. Oameni care m-au tratat cu respect, care m-au învăţat câte ceva din tainele bancare, care încă mă mai primesc cu braţele deschise de fiecare dată când mai ajung prin Bucureşti. Nu pot decât să le mulţumesc pentru încrederea pe care au avut-o/o au în mine şi pentru faptul că au reuşit, fără să-şi dea seama, să mă mai maturizeze puţin.

În aceste 3 luni am învăţat, de fapt şi de drept, ce înseamnă viaţa cu adevărat, ce înseamnă să nu ai părinţii lângă tine pentru a-ţi arăta calea dreaptă, şi mai ales, ce înseamnă respectul şi iubirea pentru cel de lângă mine. Da, tot ce am păţit/învăţat acum, am pus ca o cărămidă la temelia pe care ne-am creat-o, eu şi EL [ love struck ], care ne va ajuta cu siguranţă şi pe viitor.

Mulţumesc oamenilor minunaţi de la Libra [sper să citiţi asta happy ] şi prietenului pentru tot sprijinul pe care mi l-au dat pentru a încerca să-mi fac un viitor pentru viaţa mea.

P.S.: De abia acuma am simţit pe pielea mea ceea ce fosta mea colegă de liceu originară din Republica Moldova, Tania, îmi povestea cu lacrimi în ochi: “Pentru a reuşi în viaţă e nevoie de sacrificii. Şi cel mai dureros sacrificiu e cel să fii departe de casă!

Home sweet home :)

Şi am revenit acăsuţă happy But not for long big grin

home-sweet-home

Drumul cu maşinuţa [şi cu prietenul, evident love struck ] a fost destul de obositor ţinând cont că a venit iarna.. happy

Anyway, dacă aveţi drum pe E85 -> mare atenţie la radarele fixe. Au mai apărut câteva noi. Pentru mai multe informaţii click aici. happy

Am avut parte de multe încălcări ale regulilor de circulaţie.. şi nu ştiu cum se face.. că majoritatea “infractorilor” aveau numere de Italia. Şi uite aşa mi se demonstrează, încă o dată, că românii italienizaţi au din ce în ce mai puţini neuroni. Of of happy

Sweet home.. dar nu pentru mult. Doar vine Noul An, nu? big grin Sper să vă distraţi de Revelion aşa cum o să mă distrez şi eu [şi sunt 100% convinsă de asta big grin ].