Archive for the Category »Tested by me «

Samsung Omnia

samsung-omniaNu ştiu ce am în ultima vreme dar scriu numai despre telefoane happy Azi mi-a căzut în mânuţă un Samsung Omnia.

Când prind în mână un telefon nou, mă uit în primul rând la ce jocuri are întrucât un telefon trebuie să fie şi un mijloc de aţi pierde timpul pe stradă/prin mijloacele de transport atunci când ai mult de mers cu ele. Mi-am cam prins urechiuşele în sistemul de operare al telefonului [Windows Mobile 6.1, mai exact] şi m-am cam chinuit cu “stiloul” din dotare, întrucât tot ecranul e touch-screen.

Mi se pare că cei de la Samsung au cam copiat Iphone-ul [da da, mi-a trecut şi ăla prin mână big grin ]. Bine, nu am explorat foarte mult Omnia pentru a putea vedea diferenţa dintre cele două, nu de alta dar telefonul nu-mi aparţine şi nu e frumos să bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala.

Revenind la jocuri, am găsit un joculeţ cu care am “molipsit” 4 oameni. Se numeşte Bubble battle şi seamă foarte mult cu Cube Crush [cei care mai joacă jocurile de pe hi5 ştiu la ce mă refer], doar că de data asta era cu nişte balonaşe.

Per ansamblu, Samsung Omnia mi se pare destul de drăguţ şi se potriveşte unei femei. Sorry boys, dar nu vă văd butonând aşa un telefon. happy

Nokia 6600 slide

În mare, nu prea suport telefoanele Nokia. Toată lumea le are, auzi aceeaşi melodie peste tot, nimic nu mai e diferit. Probabil şi din acest motiv sunt posesoare de Samsung happy

nokia 6600 slide Acum câteva zile mi-a picat în mâna un Nokia 6600 slide. Probabil e singurul telefon made by Nokia care chiar îmi place. E destul de mic, dar solid în acelaşi timp ceea ce pentru mine contează mult, nu de alta dar telefoanele mele au mai avut la activ câteva căderi..

E un telefon cu slide, ceea ce îi dă încă un plus din partea mea. Urăsc telefoanele cu clăpiţă, se freacă cel mai repede din toate.

Ecranul mi se pare destul de mic, dar are o calitate ireproşabilă a culorilor. Camera are un alt plus din partea mea: 3,2 MP cu autofocus şi led pe post de bliţ.

Cam atât am putut descoperi până acum dar încă îl mai butonez big grin

Delicios-food.com – NU!

Vă spuneam că, împreună cu colegii mei, ne comandam mâncarea de prânz de la BunBun.ro. Azi, din păcate, am schimbat furnizorul de papa şi i-am ales pe cei de la Delicios-food.com. Răspunzătoare cu comanda şi strânsul banilor: SuZy. big grin

Sun la ora 11:30 pentru a face comanda. Mi se zice că în maxim o oră ajunge. Bun! Se face 13:30.. nimic! Nici urmă de mâncare. La ora 14 sun la ei: “Va ajunge comanda cât de rapid.” Vine şefa mea de prin şedinţe. Primul lucru pe care îl zice când intră pe uşă: Mâncare! Nu.. nu a venit mâncarea sad Ia telefonul, începe să sune şi ea [eu sunt genul de om mai calm, răbdător, ea nu] şi din vorbă în vorbă ajunge să se certe cu directorul de la Delicios-food. Domnul spunea că nu ştie, că nu i s-a mai întâmplat, că nu ştie ce să facă, că nu că nu că nu..

La ora 15, ne-a venit într-un final mâncarea.. după 3 ore jumătate. Nu trebuie să mai precizez cu câtă poftă am mâncat, nu? happy

Ciocolatica mica mica

Nu ştiu dacă v-am spus, dar subsemnata e addicted după ciocolată [drooling] Că în ultima vreme nu prea mai mănânc, asta e partea a doua [EL e de vină, în sensul bun al cuvântului].

De când am venit la Libra lucrez muuult cu cei de la Listă Firme, mai exact cu un cd comercializat de ei. De la un timp, am început să ne “batem” pentru el, aşa că şefii mei s-au gândit să mai ia un cd, ca să împace “copii” big grin

Şi uite ce cadou frumos am primit cu cd-ul astăzi:

Yammy yammy, isn`t it? happy

Încă nu am apucat să o gustăm, în primul rând pentru că e prea sweet şi migălos făcută, şi în al doilea rând nu prea am putea să o împărţim la toate persoanele din birou. Suntem încă în tratative pentru viaţa ciocolăţelei.

Noaptea muzeelor

Ziceam în articolul anterior că pe 19 – 20 septembrie are loc Noaptea albă a muzeelor. Ei bine, după câteva rugăminţi gen “Hai să mergem şi noi.. măcar la unul”, “Hai să ne mai ieşim din casă” etc etc, am reuşit să ÎL conving să facem o tură pe la câteva muzee. Am sunat, am vorbit cu unul cu altul, am reuşit pe la vreo 11 seara să facem o mică gaşcă ca să putem colinda muzeele. more…