Gradina Zoologica din Bucuresti

Vremea frumoasă, călduţă [nu caniculară] m-a îndemnat să ies din casă. Şi pentru că aveam promisiunea că vom merge la Grădina Zoologică, am tras de EL să se şi ţină de promisiune. Şi s-a ţinut.

În drumul spre Grădina Zoologică din Băneasa mi-am dat seama că nu e nevoie să mergi la zoo ca să vezi specii inferioare omului, în libertare şi chiar în mediul lor natural [presupun că v-aţi prins de cine vorbesc].

Grădina ne-a întâmpinat cu o intrare nostimă: animale din ghips viu colorate. Evident, copilul din mine nu s-a abţinut până nu a făcut cunoştinţă cu câteva dintre ele big grin

Plimbându-ne printre cuşti şi acvarii, am observat că locul este curat, îngrijit iar animalele arătau destul de bine. Chiar de la intrare, pelicanii gălăgioşi ne-au atras atenţia. Se sugrumau câţiva pe acolo cu ciocurile. Ca să nu mai zic că am văzut câţiva pelicani care mâncau pietre [?], probabil pentru digestie.. or something like that. Tot bătăuşe erau şi vreo două nutrii, care se ciondăneau într-un colţ, ba în apă, ba pe pietre. Mai cuminţi erau cei 3 porci spinoşi, pe care eu prima dată i-am confundat cu nişte arici [noroc de tăbliţele informative]. Maimuţele primeau mâncare de la unii vizitatori [deşi era interzis să hrăneşti animalele, dar mă rog, unii nu ştiu să citească] iar pavianii ne arătau mândri fundurile maaaari şi roşii.

Am ajuns la capitolul păsări, unde, încă de la intrare l-am cam pierdut pe a meu. E fan înrăit porumbei, aşa că turturele de diferite culori i-au cam făcut cu ochişorii hee hee Cele mai gălăgioase păsări, în ciuda staturii mici, erau papagali multicolori. Erau atât de frumoşi încât îmi venea să îi iau pe toţi acasă. Înainte de a ieşi de la păsărele, am dat şi peste o maimuţică, cam obosită ea de felul ei, care dormea nestingherită pe o pernă în cuşca ei. Şi ne miram noi de ce atât de puţine maimuţele pe afară, nah, că ne-am primit răspunsul.

Mi-au plăcut la nebunie diferitele specii de peştişori, care de care mai coloraţi, păcat că nu aveam blitz la telefon pentru a-i fotografia cum trebuie. sad Fiind atât de atentă la peştişori şi încercând să caut printre frunze diferitele specii de broscuţe, atât veninoase cât şi neveninoase, era nici să nu văd cameleonul care era bine camuflat în peisaj şi cele 4 iguane gulerate care stăteau căţărate pe diferite crengi din mica lor “căsuţă”.

La categoria şerpi, am văzut câteva exemplare de boa, pitoni şi anaconda, unii destul de mici [probabil încă pui] şi unele exemplare destul de mărişoare. Chiar nu aş vrea să dau nas în nas bot cu asemenea “animăluţe”. Afară am dat peste 2 exemplare de crocodil de Nil, un el şi o ea probabil, dar dacă nu te uitai atent să vezi cum respiră, ziceai că erau morţi. Erau camuflaţi în nisip şi nu se mişcau deloc.

Am ajuns şi la Regii Junglei, adică la leu şi la leoaică, care astăzi cred că erau certaţi. Unul era într-o parte a cuştii, analizând păsărelele ce zburau pe deasupra cuştii, iar celălalt era în cealaltă parte, tolănit la umbră. Nu am înţeles încă rolul maşinii de teren din mijlocul cuştii dar fie..

Nu am reuşit să vedem lupii, deşi am văzut cuşca lor cu tăbliţa informativă, probabil erau cu burtica la soare. În schimb am văzut muuulţi ponei, vreo 2 struţi [nah că nu s-au speriat de noi şi nu şi-au băgat căpuşorul în pământ], un emu, antilope, capre domestice, lame, vreo 2 cerbi şi un cal masiv, probabil de munte, frumos tare.

Păsările de pradă, vulturii şi acvilele din diverse specii, tocmai terminaseră cina, aşă că nu prea ne-au băgat în seamă.

Am văzut şi câteva veveriţe foarte jucăuşe care ronţăiau de zor nuci, sau ceva de genul, dar cel mai mult mi-au plăcut ratonii, foarte mulţi la număr, care ba dormeau tolăniţi pe unde apucau, ba făceau baie, ba se chinuiau să ia resturile de biscuiţi pe care vizitatorii le-au aruncat pe lângă cuşca lor.

Felinele tocmai primiseră şi ele de mâncare, aşa că am putut admira pantera, jaguarul, râşii, puma şi pisica sălbatică în plin procesul lor de “omorâre” a cărnii primite. Nu îmi doresc să fiu păpica lor.

Deşi m-am bucurat enorm că am mai tăiat un loc de pe lista “De vizitat” pe care mi-am promis-o, nu am putut să nu constatăm câteva animale absente: ursul brun, elefanţi, zebre, girafe, cămile. Ele unde sunt, ce au păţit? Ca să nu mai zic de construcţiile care se înalţă în jurul Grădinii şi în jurul Aeroportului Băneasa..

A fost drăguţă mica escapadă de sâmbătă, am rămas cu un sentiment plăcut, de copil împăcat big grin, de acum va trebui să revin în jungla zilnică din oraş.

P.S.: Promit să revin cu fotografii într-un post ulterior, când le voi aduna pe toate pe calculator happy

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
5 Comentarii
  1. Diana spune:

    In mod bizar n-am ajuns pana acum la Zoo in Bucuresti… dar impresiile tale parca m-ar face sa dau repede o tura.
    Am fost in alte gradini zoologice prin tara si atmosfera era derizorie si mizerabila…

    RăspundeRăspunde
  2. SuZy spune:

    @ Diana: Chiar iti recomand sa tragi o fuga pana acolo, si sa-mi spui si parerea ta. In afara mirosului specific unei gradini zoologice, in rest arata destul de curat si animalele destul de ingrijite. Promit ca voi pune si poze, doar sa apuc sa le scot pe calculator happy

    RăspundeRăspunde
  3. Alexu spune:

    Am inteles eu gresit sau s-au instalat camere video in custile animalelor? thinking

    RăspundeRăspunde
  4. SuZy spune:

    @ Alexu: da, sunt instalate camere in unele custi, la: leu, urs, tigri si pelicani. Uite aici adresa: http://digitalzoo.kappa.ro/ happy

    RăspundeRăspunde
  5. […] august anul trecut am vizitat Grădina Zoologică din Bucureşti. Ei bine, am promis atunci câteva poze care din păcate n-au mai venit. Acum, după aproape un an, […]

Comentezi

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>